Specialiştii le recomandă angajaţilor să vorbească deschis cu angajatorul despre situatia lor şi să îi explice de ce au nevoie de un program de lucru flexibil.

• Un program de lucru flexibil nu ar trebui să-i facă pe angajaţi să uite de responsabilităţile şi contribuţiile pe care le au la locul de muncă;
• Angajaţii trebuie să-şi joace rolul, astfel încât businessul să nu aibă de suferit ca urmare a cererii lor;
• Angajaţii trebuie să acorde o atenţie sporită conceptului de muncă flexibilă. Ei trebuie să se asigure că productivitatea firmei nu va fi afectată.

Angajatorul nu va fi de acord cu toate cererile tale în unele cazuri pentru că:

• Angajatorul trebuie să restructureze departamentul în care lucrezi;
• Cererea ta afectează productivitatea afacerii;
• Cererea ta implică mari costuri..

Citiţi mai multe aici http://www.thejobcouncil.com/2012/04/17/flexible-working-%E2%80%93-getting-the-balance-that-works-for-you/

• Flexibilitatea programului permite familiilor să-şi rezolve nevoile, obligaţiile personale şi responsabilităţile de zi cu zi;
• Reduce consumul de resurse şi timp pentru angajaţi, dar şi pentru angajatori;
• Flexibilitatea ajută angajaţii să evite stresul cauzat de trafic şi de orele de vârf;
• Creşte sentimentul personal de control asupra agendei şi mediului de lucru;
• Poate reduce volumul mare de muncă al angajatului;
• Permite angajaţilor să lucreze atunci când simt (de exemplu sunt persoane care dau randament mai mare dimineaţa, iar alţii care sunt mai activi noaptea);
• Creşte nivelul de angajament al angajaţilor faţă de organizaţie;
• Reduce absenteismul şi depăşirea deadline-urilor;
• Creşte capacitatea de a recruta angajaţi remarcabili pentru departamentele importante din companie.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi http://humanresources.about.com/b/2011/05/14/enable-family-friendly-flexible-schedules.htm

Ţările din Nordul Europei conduc în acest clasament datorită politicilor de protejare a copiilor şi a părinţilor. Cu cea mai mică rată a sărăciei în rândul copiilor dintre ţările dezvoltate, Danemarca a fost numită cea mai bună ţară unde echilibrul viaţă-muncă este protejat, arată un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Cele trei ţări scandinave – Danemarca, Suedia şi Norvegia – se află în topul primelor 7 ţări cu cel mai bun echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Aceste ţări sunt faimoase şi pentru atenţia deosebită acordată securităţii sociale.

2. Norvegia. Locuitorii acestei ţări lucrează 1407 ore pe an şi acordă 16,05 ore pe zi pentru petrecerea timpului personal. Rata mamelor angajate este de 79% şi doar 3% dintre norvegieni lucrează peste program.

3. Olanda. Angajaţii lucrează 1378 de ore pe an, aceasta fiind cea mai mica rată înregistrată de OECD. Pentru petrecerea timpului liber, olandezii acordă 16,06 ore şi doar 1% dintre ei lucrează peste programul de muncă stabilit. Rata mamelor angajate este de 76%.

4. Finlanda. Modelul finlandez de conciliere a muncii şi vieţii de familie acordă numeroase drepturi şi privilegii părinţilor cu copii mici. Pentru finlandezi timpul liber înseamnă 15,95 de ore şi doar 4% dintre ei lucrează peste program.

5. Belgia. Angajaţii lucrează 1550 de ore pe an, iar procentul celor care stau peste programul de lucru este de 4. Pentru timpul personal, belgienii acordă 16,61 de ore, iar rata de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor cu copii este de 63%.

6. Elveţia. Angajaţii elveţieni muncesc 1640 de ore pe an şi 6% lucrează peste program. Rata de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor cu copii ajunge la 79%. Elveţienii petrec 15,74 de ore de timp liber.

7. Suedia. Suedezii acordă 15,48 de ore timpului liber şi doar 1% dintre ei lucrează peste program. Rata mamelor care lucrează ajunge la 76% în această ţară.

8. Germania. 5% dintre angajaţii germani lucrează peste program, iar timpul liber de care se bucură ajunge la 16,14 ore. Procentul mamelor care lucrează este de 66 %.

9. Portugalia. Problema cu care se confruntă ţara este reprezentată de rata mică a familiilor care au copii. Mai puţin de o femeie din 10, cu vârsta de peste 49 de ani, nu are copii.

În ceea ce priveşte angajaţii, 6% dintre ei stau peste program, în timp ce rata angajărilor în rândul femeilor cu copii este de 65%.

10. Franţa. Topul arată că 80% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 54 de ani lucrează cu normă întreagă, iar rata mamelor angajate ajunge la 66%. Dintre angajaţii francezi, 9% lucrează peste program, iar timpul acordat vieţii personale ajunge la 16,06 de ore.

Rezultatele raportului s-au bazat pe trei variabile: ponderea forţei de muncă care lucreaza peste program (mai mult de 50 de ore pe săptămână), timpul alocat activitaţilor persinale şi rata de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor cu copii.

Restul clasamentului îl puteţi vizualiza aici.

Rao este un speaker care vorbeşte despre fericire şi despre modul în care putem să dăm sens unui job, aparent banal şi plictisitor. Rao a vorbit în faţa unor corporaţii precum Google, Microsoft sau Goldman Sachs despre cum să găseşti bucuria şi sensul într-un anumit job.

Întrebat care este acel lucru unic, important pe care-l putem face pentru a ne găsi fericirea la locul de muncă, Srikumar Rao a răspuns că trebuie să recunoaştem că nu trăim într-o lume reală, ci într-o construcţie pe care noi am realizat-o. “Acesta este un concept eliberator, pentru că dacă ceea ce trăim în prezent este realitatea s-ar putea să rămânem captivi; nu mai putem face nimic. Dacă ceea ce trăim este o realitate, în acest caz putem face multe. De exemplu, putem să descompunem componentele nefolositoare şi să construim din nou aşa cum ne-ar plăcea să fie”.

Puteţi afla mai multe despre cum să fii fericit la locul muncă într- un interviu cu el aici

Modelul de lucru flexibil este tot mai prezent în companiile de toate mărimile, arată un studiu realizat în 2011 – Work+Life Fit Reality Check – care scoate la iveală faptul că există totuşi câteva bariere în implementarea flexibilizării programului de lucru în organizaţii.

Printre cele mai importante rezultate ale studiului se numără:

• 11% dintre respondenţi au declarat că gradul de flexibilitate intre muncă şi viaţa profesională a crescut, în timp ce 76% au spus modelul de lucru flexibil a rămas la fel în timpul recesiunii;
• 10% dintre intervievaţi cred că gradul de folosire a flexibilităţii viaţă-muncă ar putea creşte şi 82% simt că acest lucru va rămâne la acelaşi nivel;
• 66% dintre ei consideră că sănătatea, moralitate şi productivitatea au de suferit ca urmare a inflexibilităţii viaţă-muncă;
• Cei care sunt îngrijoraţi că vor face mai puţini bani cu scopul de a-şi îmbunătăţi echilibrul între viaţa personala şi cea profesională a scăzut de la 45% în 2006 la 21% în 2011;
• Cei care sunt îngrijoraţi din cauza unui şef care refuză să acorde un echilibru între viaţă şi muncă pentru angajaţii săi a scăzut de la 32% în 2006 la doar 13% în 2011;
• 29% dintre respondenţi consideră că cel mai mare obstacol în calea unui echilibru între viaţă şi muncă este lipsa timpului şi/sau creşterea volumului de muncă.

Autorii studiului oferă câteva sfaturi pentru angajaţi pentru a-i ajuta să beneficieze de flexibilitatea viaţă-muncă. În timp ce angajaţii tind să perceapă creşterea volumului de muncă ca fiind un obstacol în calea echilibrului dintre viaţă şi muncă, angajatorii îi pot ajuta prin a înţelege că aranjamentele flexibile de muncă chiar îi pot ajuta pe cei dintâi să se descurce mai bine cu sarcinile de la muncă. „Creşterea volumului de muncă poate fi îndreptăţită, însă flexibilitatea viaţă-muncă îi ajută pe angajaţi să-şi administreze strategic vieţile astfel încât angajamentele legate de muncă să fie îndeplinite”, spun autorii studiului.

Modelul timpului de lucru flexibil (flextime) sau munca de la distanţă (telework) reprezintă modalităţile prin care angajaţii pot fi în acelaşi timp productivi în timp ce îşi administrează viaţa şi în afara muncii.

Potrivit studiului, există respondenţi care, încă de la realizarea primului studiu în 2006, nu au reuşit să-şi îmbunătăţească flexibilitatea muncă-viaţă pentru că:

• 21% au crezut că vor câştiga mai puţini bani;
• 16% erau îngrijoraţi că-şi vor pierde locul de muncă;
• 13% erau ingrijoraţi că şeful lor va răspunde negativ cerinţelor lor de flexibilizare a programului de lucru;
• 11% dintre respondenţi erau de părere ca ceilalţi vor înterpreta greşit flexibilitatea şi vor crede că lucrează mai puţin.

Autorii studiului au un sfat şi pentru angajatori: dacă aveţi de gând să implementaţi programul flexibil pentru angajaţi, asiguraţi-vă că toata lumea înţelege ce presupune acesta şi că managerii de la toate nivelele aprobă acest model de lucru.

Sursa: http://worklifefit.com/pr11a/wp-content/uploads/wlf_2011realitycheck_summaryFINAL.pdf

Dacă cineva spunea odată că “îngrijirea copiilor este arta de a-i de determina pe cei mici să facă ceea ce vrei tu şi totodată, să-i opreşti să facă lucrurile pe care nu doreşti să le ducă la capăt” – (Heitler, Three Ways to Get Kids to Behave, Psychology Today Blog, 2/10/12) – unii psihologi contrazic această definiţie.

Nu numai că îngrijirea copiilor este un job complex, dar este şi cel mai important lucru pe îl vei face de-a lungul vieţii. De ce? Pentru că felul în care îţi dezvolţi copilul azi, va influenţa nu numai viitorul tău, dar va contribui şi la viitorul întregii lumii.

Există o serie de sfaturi, informaţii şi strategii despre creşterea copiilor pe care actualii şi viitorii părinţi le-ar considera utile. Citiţi mai multe aici: http://www.psychologytoday.com/blog/peaceful-parenting/201202/is-it-time-change-your-parenting-practices

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au analizat şi intervievat timp de mai mult de 10 ani 1.364 de mame, imediat după ce acestea au născut.

Mamele care lucrau part-time raportau o sănătate mai bună şi mai puţine simptome de depresie decât cele care optau pentru a sta acasă cu copiii.

Nu au fost raportate diferenţe între starea de sănătate a mamelor care lucrează part-time şi cele care lucrează full-time, mai spune studiul.

Analiza a arătat că mamele care muncesc cu jumătate de normă erau la fel de implicate în viaţa şcolară a copilului la fel de mult ca şi mamele care au optat să aibă grijă de copil acasă şi, evident, mult mai implicate decât mamele care lucrează full-time.

Mai mult, mamele care lucrează cu jumătate de normă sunt mai grijulii cu copiii lor preşcolari şi le oferă oportunităţi de învăţare mai multe decât mamele care stau acasă şi cele care lucrează cu norma întreagă.

Sursa: http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2073532/Working-mothers-HAPPIER-stay-home-mums-study-reveals.html#ixzz1qVJiGR00

Într-un filmuleţ apărut pe Internet acum câţiva ani, o fetiţă dansează în faţa oglinzii şi îşi face complimente. “Cercetătorii în fericire” consideră că părinţii ei trebuie să fie nişte oameni foarte fericiţi. Atât de fericiţi încât i-au inspirat şi fetiţei un model de fericire şi încredere pe care să-l urmeze şi să-l copieze în fiecare zi.

Cercetările derulate de-a lungul anilor referitoare la conexiunea dintre fericirea părinţilor şi cea a copiilor arată că dacă părinţii sunt nefericiţi, aşa sunt şi copiii, pentru că ei nu au de unde să cunoască sentimentul de fericire.

Din păcate, în zilele noastre, părinţii sunt mai nefericiţi decât generaţiile anterioare. Din fericire, există soluţii de remediere. Noile cercetări în ştiinţa fericirii ne arată o hartă a acestor activităţi, credinţe şi competenţe care ne vor ridica nivelul de fericire.

Fericirea aparţine grupurilor

De obicei ne gândim la fericire ca la o trăire individuală sau o experienţă personală, însă lucrurile nu stau numai în acest fel. Fericirea este şi o experienţă socială, de grup.

Specialiştii în fericire ne explică: Fericirea unei persoane relaţionează cu fericirea prietenilor ei, cu ai prietenilor prietenilor şi… cercul continuă. Emoţiile se răspândesc atât de rapid încât fericirea ta poate să-i molipsească nu numai pe  copiii tăi, soţul şi prietenii apropiati, ci practic 258 de persoane într-o singură zi.

Potrivit cercetatorilor Nicholas Christakis şi James Fowler, de fiecare dată când simţiţi o emoţie, fie că e vorba de speranţă, recunoştinţă sau teamă, ea se răspândeşte la şase persoane cunoscute: familie şi prieteni, vecini şi colegi de muncă.

Apoi, emoţia se răspândeşte din nou către alte şase persoane pe care cele anterioare le cunosc şi aşa mai departe. La finalul zilei emoţia voastră ajunge să  “atingă” 258 de persoane.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: http://www.psychologytoday.com/blog/raising-happiness/201109/why-your-happiness-matters-call-happier-parents-everywhere

1. Calculaţi-vă timpul. Ne pricepem să administrăm banii, însă la capitolul administrarea timpului stăm cam prost. Începeţi prin a vă rezerva câteva ore, sâmbăta, pentru a vă destinde sau pentru a face ceea ce vă place.
2. Înfruntaţi-vă realitatea, nu temerile. Probabil că unele dintre temeri sunt justificare, în acest caz, trebuie să vă răspundeţi la întrebarea “Ce este mai important, actualul loc de muncă sau viaţa mea?”
   În majoritatea locurilor de muncă este destul de greu ca angajatorul să te concedieze pentru orice motiv. Sunt şanse mici să fie concediaţi angajaţii care lucrează performant în cele 8 ore din programul zilnic de muncă şi refuză să muncească în weekend.
3. Less is more. Nu este productiv să lucrezi multe ore peste program. Munciţi mult, vă sacrificaţi viaţa personală, iar la final sunteţi stresaţi. Este cunoscut faptul că stresul produs de orele lungi de muncă reduce atât de mult productivitatea, încât anulează beneficiul orelor lucrate în plus.
4. Vorbiţi cu şeful vostru. Dacă aveţi o relaţie strânsă cu şeful vostru, atunci trebuie să purtaţi o discuţie serioasă despre programul de lucru. Discuţia ar trebui să înceapă cu: “Îmi place ceea ce fac, însă stresul nu-mi dă voie să fiu performant”. În cazul în care şeful este un nesuferit, atunci trebuie să vă orientaţi către alt department sau chiar alt loc de muncă.
5. Planificaţi-vă viaţa personală înainte de toate. De exemplu, “plănuiesc să iau cina cu soţul şi copii mei în fiecare seară de la ora 19.”  Un alt exemplu de luat în considerare este să lucraţi de acasă o parte din timpul programului de lucru.

Sursa: http://getitdone.quickanddirtytips.com/manage-work-life-balance.aspx

Starea de echilbru interior este adusă de contribuţia noastră în toate ariile vieţii, nu doar în una. Uneori însă pare destul de dificil de păstrat măsura potrivită. Cel mai întâlnit dezechilibru este cel făcut în favoarea muncii (sacrificii făcute pentru dezvoltarea unei cariere sau pur şi simplu pentru păstrarea serviciului la standarde exagerate) sau a familiei (mă identific doar cu rolul de mamă şi pierd în vedere celelalte roluri sociale pe care le am). Dincolo de presiunea dată de contextul social, există şi cauze cu origini interioare, la nivelul convingerilor personale, care ne încurcă, sau în stima de sine scăzută.

Ce poţi face?

1. Flexibilizează-ţi convigerile interioare. Cu toţii purtăm în noi părerile noastre despre noi şi despre ceilalţi, visele despre cum ar trebui să fim în lume, aşteptările de la noi şi de la ceilalţi. Ele ne influenţează mai mult decât ne dăm seama, mai ales dacă nu le conştientizăm. Unele în mod semnificativ pot deveni chiar autodistructive, pentru că sunt bazate pe aşteptări nerealiste, care ne predispun la dezamăgire şi nefericire: „Ca să mă simt bine trebuie să fiu cea mai bună, 
trebuie să nu primesc nici un reproş, trebuie ca toată lumea să mă placă pentru a mă simţi confortabil, sunt un/o martir/ă care se sacrifică mereu”. Şi multe altele. Întotdeauna, convingerea este susţinută de argumente aparent raţionale, care justifică persoanei modul în care se poartă şi aşteptările pe care le are de la sine şi de la ceilalţi. În această încrengătură de argumente şi scopuri nerealiste, apar atât suferinţa proprie, cât şi a cea a victimelor colaterale: membrii ai familiei, subalterni, colegi. 
Competitivul va avea argumente clare că dacă nu e cel mai bun nu e deloc, cel care are nevoia de a fi plăcut va avea argumente care să arate că dacă face ceva neplăcut pentru ceilalţi, rezultatul va fi un dezastru, şi de aceea nu poate refuza nimic din ceea ce îi cer ceilalţi; în lumea noastră interioară, lucrurile capătă sens şi au logica necesară care să ne justifice comportamentul, dar şi suferinţa.

Întotdeauna, convingerile interioare le apărăm prin argumente exterioare. Când găsim în noi disponibilitatea de a privi în interior, creăm şi şansa de a face o schimbare reală către echilibru.

2. Principiul vaselor comunicante poate fi semn al echilibrului, dar şi a dezechilibrului. Ai o cantitate limitată, oricât de mare ar fi, de energie, timp, disponibilitate interioară. Învaţă să vezi în mod realist unde pui mai mult şi de unde iei ca să poţi da mai mult. E firesc să facem asta în anumite momente, pe termen scurt şi în mod justificat. Când devine un obicei, apar şi semnele dezechilibrului. E momentul să începi să spui nu din când în când undeva, nu doar în mod asertiv, atunci când ţi se fac cereri nerealiste, ci şi în interior, cu privire la propriile tale aşteptări. Tendinţa noastră interioara este de a face mai mult din ceea ce merge (pentru că de acolo primim recompensa valorizării noastre) şi de a 
evita lucrurile la care avem sentimentul că nu ne pricepem).

Înfruntându-ţi fricile interioare, îţi vei putea da voie să faci lucrurile şi altfel şi să te simţi bine făcând asta. Dă-ţi voie să stai o zi mai târziu la birou, dă-ţi voie să îţi iei o dimineaţă liberă pentru a sta cu familia.

3. Acceptă că eşti centrul universului la fel ca oricine altcineva. Nu e mereu vorba despre tine, despre ceea ce ai tu de demonstrat, despre cum te percep ceilalţi sau despre aşteptările tale. De multe ori, ne ascundem sacrificiul în spatele nevoii de a fi importanţi pentru ceilalţi, care ne impiedică să recunoaştem că şi altcineva poate face lucrul pe care îl facem noi, că copilul meu se descurcă uneori chiar dacă nu sunt eu prin preajmă, că lucrurile se fac bine chiar dacă nu stau până la ora 22:00 la serviciu.

4. Axează-te pe calitate. Nu poţi fi cu familia atât de mult pe cât îţi doreşti, dar poţi construi timp de calitate alături de cei dragi. Rutina poate crea echilibru, dar şi detaşare. Încearcă să ieşi din rutină făcând lucruri mici, dar semnificative alături de cei dragi, care să poata compensa timpul în care nu sunteţi împreună. Încearcă acest lucru şi la serviciu. Vezi măsura în care îţi e confortabil să eviţi timpii morţi (care pot fi foarte mulţi odată ce găsesti curajul de a-i recunoaşte) fără a te suprasolicita.

5. Zâmbeşte. Gândeşte-te că înainte de a ieşi din dormitor dimineaţa, tu alegi să îţi trăieşti ziua într-o lume în care să îi vezi pe ceilalţi drept răi, agresivi, dezamăgitori, situaţiile ca fiind problematice şi viaţa ca sursă de stres, sau invers: o lume în care oamenii sunt buni, chiar dacă uneori au un comportament agresiv nejustificat, în situaţii care pot fi rezolvate la fel de bine şi în mod calm. Poţi alege să îţi consumi energia interioara pentru a rezolva situaţii şi a participa în lume, în loc să o consumi pentru a-ţi ventila la nesfârşit emoţiile negative. Invitaţia unei lumi care “ţipă” la tine de a veni şi tu acolo şi a ţipa alături de ea este o alegere pe care o faci în fiecare zi. Şi poţi fi parte din acea lume şi fără să alegi provocarea agresivităţii şi a stresului, respectându-te pe tine şi pe ceilalţi.

Lena Rusti, psiholog psihoterapeut